Philippe Clement a fost sincer după ce Ianis Hagi a văzut cartonașul roșu: ‘A avut ghinion. Nu sunt dezamăgit’ + Gestul făcut de antrenor după eliminarea românului

Philippe Clement a decis să-l trimită în teren pe Ianis Hagi la meciul Rangers – St. Johnstone, scor 2-0, din etapa a șaptea a campionatului din Scoția.

Internaționalul român a dat o pasă de gol, dar apoi a fost eliminat. Antrenorul scoțienilor a vrut inițial să-i ia apărarea, dar apoi a declarat că decizia arbitrului a fost una corectă.

Philippe Clement a fost sincer după ce Ianis Hagi a văzut cartonașul roșu

Tricolorul a intrat în teren în minutul 46. A fost primul meci pentru Rangers după mult timp. După 12 minute, Hagi a dat o pasă de gol. După alte 23 a văzut însă cartonașul roșu. Philippe Clement a vorbit la finalul meciului despre acest moment și a declarat că eliminarea a fost corectă.

„Am avut senzația că n-a fost multă intensitate și am avut dubii mari legate de eliminare, dar, după ce am văzut imaginile, e roșu clar. Intrarea n-a avut intensitate, e mai degrabă una întârziată, din partea unui jucător obosit la acel moment. E doar un fault făcut de un jucător de profil ofensiv. Ianis n-a avut nicio intenție să intre așa. A avut ghinion, dar e un roșu clar, așa că n-am ce să zic despre asta.

Nu pot să fiu dezamăgit de el, pentru că e în procesul de creștere. Dar nu cred că va fi o suspendare mare, pentru că se vede că n-a avut multă intensitate și a fost mai degrabă ceva cu ghinion.

Știe că pleacă cu echipa națională și sper să aibă minute acolo și apoi, când se întoarce, să avem antrenamente bune cu el”, a declarat Clement, conform Irish News.

Managerul scoțienilor nu a fost însă supărat, gestul său spunând totul. Și-a îmbrățișat jucătorul în momentul în care acesta a părăsit terenul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed