Pete Sampras, mesaj emoționant pentru Roger Federer: ‘Chiar ai făcut totul’. Video

Fostul mare jucător de tenis a postat un mesaj emoționant pentru Roger Federer. Elvețianul se va retrage din tenisul profesionist în această seară, jucând ultimul meci în cadrul competiției Laver Cup.

Federer va face echipă cu Rafael Nadal și vor juca împotriva cuplului Frances Tiafoe / Jack Sock.

Ce i-a transmis Pete Sampras lui Federer

Pete Sampres a avut ddoar cuvinte de laudă la adresa fostului lider mondial.

„Nu ştiu de unde să încep, aşa că voi începe chiar cu începutul. Când ne-am cunoscut prima dată, aveai doar 19 ani, erai un jucător promiţător, dar deja se vorbea mult despre tine.Am oferit o bătălie grozavă pe terenul central de la Wimbledon şi m-ai învins în cinci seturi (n.r. pe iarba londoneză, în 2001, în turul patru).

Nu ştiam că în următorii douăzeci de ani vei câştiga 20 de turnee majore, că vei fi numărul unu timp de mulţi ani, că vei domina sportul nostru.

De fapt, chiar ai făcut totul. Ne va fi dor de tine în jocul nostru”, a spus Pete Sampras, în mesajul postat pe rețelele sociale.

Roger Federer a avut o carieră impresionantă. A încheiat anul pe locul 1 în sezoanele: 2004, 2005, 2006, 2007, 2009. Elvețianul a câștigat 103 titluri ATP în carieră, dintre acestea 20 fiind de Grand Slam, iar 28 de categorie Masters.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed