‘Pentru mine e Steaua’. Un dinamovist a dat verdictul! Anunţ clar înaintea Derby de România

Un dinamovist a avut o reacție fermă înaintea derby-ului Ligii 1 de România, dintre Dinamo și FCSB. Fostul fundaș al ”câinilor” a avut și un pronostic pentru partida de duminică seara, care va umple tribunele Arenei Naționale.

Giani Kiriță a vorbit despre derby-ul Superligii dintre Dinamo și FCSB, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională. Fostul fundaș este încrezător și speră că dinamoviștii vor reuși să se impună în fața campioanei.

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, umple tribunele Arenei Naționale!

Derby-ul Superligii va umple cel mai mare stadion al ţării. Peste 40.000 de fani sunt aşteptaţi pe Arena Naţională, duminică, de la ora 21:00.

Giani Kiriţă a declarat că pentru el, derby-ul de duminică se va disputa între Dinamo şi Steaua. Acesta a subliniat forma bună a „câinilor” din acest sezon și este de părere că echipa antrenată de Zeljko Kopic va obţine cele trei puncte.
Acesta este convins că Dinamo se va impune cu scorul clar de 3-1, în faţa campioanei.

„E cel mai așteptat derby din România. Ăsta este unicul derby. Eu vorbesc de Dinamo – Steaua (n.r. FCSB), pentru că am jucat împotriva Stelei, deci pentru mine e Dinamo – Steaua.
Dinamo a început foarte bine anul acesta. Arată bine și jucătorii se bat pentru orice minge. Unitatea de grup se vede. Stadionul va fi plin. Vom bate cu 3-1, ca să stăm cu toții liniștiți. Dinamo va câștiga.

Din păcate derby-urilor au fost dureroase în ultimii ani. A câștigat mai multe FCSB. Acum va fi mult mai echilibrat, pentru că Dinamo se bate pentru fiecare minge.

Îmi place echipa. Nu aș vrea să dau vreun nume de jucător. Îmi place spiritul de sacrificiu. Îmi amintește de generația noastră. Din 10 derby-uri jucate contra Stelei, eu am 6 câștigate. Sunt un fost fotbalist norocos. Cele mai frumoase victorii au fost contra Stelei. Mai dulce era de câștigat în Ghencea”, a declarat Giani Kiriţă, conform digisport.ro.

Duminică seara, de la ora 21.00, are loc, pe Arena Naţională, Derby de România. Dinamo-FCSB se va juca, mai mult ca sigur, cu casa închisă.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed