Paul Pogba și Angel Di Maria au făcut vizita medicală la Juventus! Ce îi așteaptă sub comanda antrenorului Allegri

Paul Pogba (29 de ani) și Angel Di Maria (34 de ani) sunt cele două transferuri importante pregătite de Juventus în această vară.

Cei doi jucători vor semna din postura de jucători liberi de contract, după despărțirile de Manchester United, respectiv PSG. Corriere dello Sport anunță că atât Pogba, cât și Di Maria sunt așteptați în cursul zilei de sâmbătă pentru a susține testele medicale. Aceștia ar urma să se alăture lotului condus de Massimiliano Allegri începând de luni, relateaza digisport.ro.

Paul Pogba va semna un contract valabil pe patru sezoane cu Juventus Torino, în timp ce Angel Di Maria va deveni și el jucătorul „Bătrânei Doamne”, pentru un an.

Este doar o chestiune de zile pânâ când Juventus va anunța oficial transferul lui Paul Pogba. Fostul fotbalist al celor de la Manchester United a ales să se întoarcă la gruparea italiană, asta deși pe urmele sale s-au aflat și alte echipe de top ale Europei.

Cei patru ani petrecuți de Pogba la Torino pare că au contat semnificativ în alegerea francezului, care va reveni sub comanda lui Massimilioano Allegri. La Juventus, fotbalistul va purta tricoul cu numărul 10, anunță jurnalistul italian Nicolo Schira, care în ultimele sezoane i-a aparținut lui Paulo Dybala, plecat de la echipă în această vară.

În precedenta sa experiență la Juventus, Paul Pogba a purtat tricoul cu numărul 6 în primii trei ani, urmând ca în ediția 2015/2016 să poarte numărul 10, devenit celebru datorită lui Alessandro Del Piero.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed