Patrick Mouratoglou despre relația cu Simona Halep: `Nu lucrăm așa`!

Deși în urmă cu puțin timp Simona Halep se gândea la retragere, fostul lider mondial a fost la un meci de o nouă finală la Wimbledon. Simona Halep a ajuns defilând până în penultimul act, dar a pierdut categoric semifinala cu Elena Rybakina.

Simona a anunțat deocamdată că ia o mică pauză de la tenis ca să se relaxeze. Planurile de viitor au fost anunțate de antrenorul cu care se pregătește, francezul Patrick Mouratoglou.

„Programul este clar: urmează o vacanță, pentru că are foarte mare nevoie de ea. Apoi mergem la Washington, Toronto, Cincinnati și US Open. Va fi o singură săptămână de antrenament. A muncit mult în ultima vreme, nu trebuie să se epuizeze.

Nu am stabilit un obiectiv precis pentru US Open. Nu lucrăm așa. Noi avem un scop în ceea ce privește abordarea, modului în care joacă. Dacă îndeplinește asta, lucruri bune se vor întâmpla și în meciuri.

Nu strig în gura mare că e deja un succes (n.r. colaborarea dintre cei doi). Avem multe de îmbunătățit. Direcția spre care ne îndreptăm e promițătoare. Sunt foarte fericit cu ceea ce facem”, a spus Patrick Mouratoglou, potrivit Tennis Majors.

”Am schimbat multe, multe lucruri. Ideea generală este să preia mai des inițiativa. În tenisul modern este estențial modul în care începi raliul. Am lucrat mult la serviciu și avem rezultate bune.

Dacă am compara cu anul 2019, când a cucerit trofeul la Wimbledon, prima servă a fost cu 4 mile/oră mai rapidă”, a mai precizat Mouratoglou.

„Da, simt că am din nou plăcerea, dorința de a fi pe teren, pasiunea pentru tenis nu a dispărut. Dar m-a ajutat foarte mult Patrick, mi-a readus plăcerea de a fi pe teren și să muncesc. Cred că nu am muncit așa niciodată.

Nu e chiar așa cum spuneau unii, că o să mă despart de Patrick după o lună. Este foarte bine și relația se consolidează. Bineînțeles că toți avem nevoie de timp când începem un parteneriat și s-a și văzut că deja începem să ne cunoaștem și să fie din ce în ce mai bine. Rezultatele o arată”, a spus și Simona Halep, la întoarcerea în țară.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed