Pas fals pentru Răzvan Lucescu! PAOK Salonic nu s-a putut impune în derby-ul din Grecia. A pierdut două puncte în lupta pentru titlu. Campioana condusă de către fostul selecţioner a avut o partidă crucială în deplasare.
PAOK Salonic, echipa pregătită de către Răzvan Lucescu, nu a reuşit să bată pe terenul lui AEK Atena.
Pas fals pentru Răzvan Lucescu!
Echipa greacă PAOK Salonic, condusă de antrenorul român Răzvan Lucescu, a terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia AEK Atena. A fost o dispută din etapa a opta din Super League.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 15, prin Abdul Rahman Baba. Apoi, atenienii au egalat zece minute mai târziu. Aboubakary Koita a pasat şi Frantzdy Pierrot a înscris. Ambele echipe au căutat golul victoriei, însă el nu a venit şi s-a încheiat 1-1.
PAOK rămâne lider în clasament, cu 17 puncte, acelaşi număr de puncte cu ocupanta locului secund, Aris Salonic. AEK Atena e pe locul al treilea, cu 15 puncte.