‘PAOK Salonic se bate cu Steaua!’. Grecii au dat verdictul! Anunţ clar înaintea meciului din Europa League

FCSB va da piept cu PAOK Salonic în faza a doua a ligii Europa League, joi, de la ora 22.00! Campioana României va efectua deplasarea la Salonic. Cu câteva zile înaintea meciului, elenii au dat verdictul.

Ambele echipe și-au disputat, duminică seară, partidele din campionatele interne. Grecii lui Răzvan Lucescu au pierdut acasă cu Aris, în timp ce roș-albaștrii au câștigat în deplasare cu Sepsi OSK.

„PAOK Salonic se bate cu Steaua!”

Unele dintre cele mai populare publicații din Grecia au scris despre victoria FCSB-ului, cea care a fost numită Steaua București fără ezitare.

„Steaua București, din nou trei puncte, cu multe schimbări în echipă, înaintea deplasării pe Toumba. Steaua București a făcut opt schimbări în formula de start față de meciul cu Riga, a bătut-o pe Sepsi cu 1-0 și s-a bucurat de gustul victoriei înainte de meciul cu PAOK!”, a scris Gazzetta.gr.

„Steaua București a bătut-o pe Sepsi cu 1-0. Asta cu doar câteva zile înainte de meciul cu PAOK din Europa League!”, a notat și Sport24.

După înfrângerea cu Aris, PAOK a ajuns la două meciuri pierdute consecutiv. Săptămâna trecută, echipa lui Răzvan Lucescu a pierdut la debutul în Europa League, cu Galatasaray.

„Dublă încredere pentru Steaua înainte de meciul de pe Toumba. Cu câteva zile înainte de meciul cu PAOK, echipa lui Elias Charalambous a câștigat cu 1-0 la Sepsi. A arătat că este pe un trend ascendent!”, se arată pe Paokmania.

„Înainte de meciul cu PAOK din Europa League, Steaua a obținut cu greu o victorie importantă!”, au scris și cei de la Athlosnews.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed