Ovidiu Hațegan a revenit pe teren în meciul dintre CSU Craiova și Oțelul Galați, scor 0-0. Arbitrul a fost nevoit să ia o pauză destul de lungă după ce a suferit un infarct. După 509 zile a revenit însă pe teren. Spectatorii l-au aplaudat la începutul meciului în semn de respect.
Hațegan a vorbit la finalul meciului despre cum s-a simțit la revenirea în Superliga, dar și despre momentele prin care a trecut.
„Am simțit căldura tuturor, m-am bucurat pentru revenire. A fost un moment foarte plăcut și emoționant.
După 16 luni, a fost un moment dificil în viața mea, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt bine, probabil mi-a dat Dumnezeu un semn să fac o pauză.
M-am pregătit, nu mi-am asumat niciun risc și mă bucur că sunt din nou în postura de arbitru. Sunt niște trăiri care se explică greu prin cuvinte. Am avut sprijinul familiei, soția și copiii au fost alături de mine. Vreau să le spun că îi iubesc și că ne vedem mâine acasă.
Am primit multe mesaje pe rețelele de socializare, pe telefon, le mulțumesc medicilor și familiei care a suferit în toată această perioadă.
Nu au fost momente dificile, pentru că imediat după acel incident din viața mea, acea cumpănă, mi-am resetat tot și am plecat pe ideea că arbitrajul face parte din trecut. N-am considerat că am pierdut ceva, ci că am câștigat ceva, adică dreptul de a avea o a doua viață.
Iar mulți nu au ocazia aceasta, îi mulțumesc lui Dumnezeu, nu îmi fac niciun plan, iau fiecare zi așa cum este ea. Le mulțumesc încă o dată celor care au fost alături de mine”, a spus Ovidiu Hațegan.