Ovidiu Burcă, mesaj clar pentru jucătorii lui Dinamo: ‘Vreau să controlez tot’

Dinamo va juca vineri, pe Arena Națională, cu eterna rivală Steaua. Antrenorul „câinilor” spune că meciul este extrem de important pentru jucătorii săi, astfel nu a fost nevoie de motivație extra.

„Îi simt foarte motivați, mai ales după 3 puncte cu Chiajna. A fost o gură importantă de oxigen pentru Dinamo. Jucătorii așteaptă cu încredere meciul. E un meci special, unii îl vor resimți altfel, eu vreau să le dau liniște, echilibru, luciditate, știu că rivalitatea istorică dezvoltă energii mari”, a spus Burcă pentru GSP.ro.

Ovidiu Burcă a decis să-și bage elevii în cantonament cu două zile înaintea meciului cu CSA Steaua.

„Vreau să controlez tot, mai mult, întreg procesul de odihnă. Mie, personal, nu mi-au plăcut niciodată cantonamentele. Dar sunt necesare în această fază, nu vreau să se piardă niciun gram de energie în afara fotbalului”, a mai dezvăluit antrenorul.

Suporterii celor două echipe așteaptă meciul cu sufletul la gură. Se pare că în doar 24 de ore s-au vândut 8.000 de bilete.

”Vineri seară vom avea ocazia să arătăm și în tribune CE ÎNSEAMNĂ DINAMO și să arătam tuturor CEEA CE POATE FI DINAMO la fiecare meci, de acum înainte”, au transmis Vlad Iacob, administrator special Dinamo 1948, și Eduard Ziriakus Galan, președinte DDB, pe pagina de Facebook

CSA Steaua a primit o peluză, adică peste 8.000 de bilete, și aproape jumătate au fost cumpărate.

”Normal că e derby! E Steaua – Dinamo! Nu contează că e la Liga a doua. Cu Rapid nu a fost derby la liga a patra cu 35.000 de spectatori? Sperăm să fie la fel și acum”, a spus Oprița.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed