Ovidiu Burcă anunță schimbări majore la Dinamo! Jucătorii care trebuie să ajungă la echipă. Vor face tot ce le stă în putință pentru a pune echipa pe picioare. Mesaj onest către suporteri.
Ovidiu Burcă, promisiune către fani! Va reinventa Dinamo. Conducerea plănuiește transferuri puternice.
Ovidiu Burcă anunță schimbări majore la Dinamo!
Oficialii au susținut un discurs războinic prin intermediul cărora au asigurat fanii că formația își va reveni curând din declinul care pare să nu se mai termine.
Dinamo anunță noi transferuri, dar și buget superior de salarii. În ciuda faptului că suporterii au continuat să ceară demiterea din funcția de antrenor a lui Ovidiu Burcă, oficialii au dat de înțeles faptul că, în continuare, colaborarea dintre cele două părți rămâne solidă.
„Nivelul salarial va crește cu 30-40% față de vară. E rușinos, din punct de vedere sportiv, ce se întâmplă. Dar acum spre deosebire de vară avem și predictibilitate pe ce facem la Dinamo.
Atunci erau 6 milioane de euro incluși la masa credală. Dacă se va decide că ne trebuie 8 jucători, aducem si vor fi financiar peste ce și-a asumat acționariatul în vară. Dacă vor fi 4 jucători, va fi la fel. Dacă 10 jucători ar veni și ar pleca, echilibrul s-ar schimba.
Pentru condițiile create, nu există opțiunea retrogradării. Dacă ne spun (n.r. – Burcă și Glăvan) că avem nevoie de 10 jucători, vom face asta. 100% suntem pregătiți și de retrogradare, dar ar fi un dezastru clar.
Vrem să ieșim din pasa sportivă rușinoasă. Îmi este rușine să mai vorbesc, suntem în criză, orice mesaj aș vrea să transmit mai departe, sportiv suntem foarte jos!”, a declarat Andrei Nicolescu, conform RadioDinamo.
Discursul tehnicianului dinamovist
Ovidiu Burcă susține mișcarea, prezentând, în fața celor o sută de suporteri prezenți la eveniment, viitorul unui Dinamo mai puternic ca niciodată.
„Vom aduce jucători, la anul crește bugetul cu 30%. Ne descurcăm cu ce avem. E greu să aduci jucători în România, avem restricții, mulți aveau din alte părți, pe mai mulți bani.
Când intri în degringoladă, e greu mental să te redresezi. Suntem sub performanța așteptată, nu e normal să ai 8 goluri marcate.
Trebuie dezvoltate toate departamentele, să crească nivelul în tot ce înseamnă Dinamo. Pentru a lua jucători importanți, trebuie să formăm departamente. Dacă schimbăm mulți jucători, se schimbă dinamica grupului. Trebuie luați jucători pe stilul nostru de joc. E greu să găsești jucători care să vină la Dinamo.
Presiunea de la Dinamo e greu de dus, sunt jucători care nu au fost obișnuiți. Dacă nu ne prezentăm la nivelul dorit, e consecința crizei.
Ne trebuie rezultat pozitiv, de el ne agățăm. Asta ne trebuie din toate punctele de vedere, să ne reconectam cu fanii. Suntem într-un moment în care avem frână de mâna trasă. E dificil de gestionat emoțional tricoul lui Dinamo!”, a transmis și Ovidiu Burcă.