Ovidiu Burcă anunţă revoluţia la Oţelul! Noul antrenor al moldovenilor este obligat să facă schimbări la Oţelul. Chiar dacă echipa are probleme financiare, antrenorul spune că se vor face transferuri.
Burcă l-a înlocuit în urmă cu câteva zile pe Dorinel Munteanu care și-a dat demisia. Obiectivul său este să salveze echipa de la retrogradare.
Ovidiu Burcă anunță schimbări la Oţelul
Oțelul s-a reunit, sâmbătă, 4 ianuarie, iar noul antrenor a condus primul antrenament. Ovidiu Burcă așteaptă întăriri, în ciuda problemelor financiare pe care le are echipa.
Moldovenii au rămas fără trei jucători. Alexandru Pop (Dinamo), Juri Cisotti (FCSSB), iar Stipe Juric și-a reziliat contractul.
”Deocamdată pe lista noastră scurtă nu e niciun jucător de la Dinamo. Vrem să aducem patru jucători și e adevărat că avem nevoie neapărat de cel puțin un atacant pentru că acolo suntem acum cei mai descoperiți.
O să vină câțiva jucători în zilele următoare. În momentul ăsta nu cred că va mai pleca niciun jucător.
A trebuit să vindem niște jucători din cauza problemelor cu banii, de aceea Juric a cerut și el rezilierea contractului, dar sper că e singurul jucător.”, a spus Ovidiu Burcă, potrivit fanatik.ro.
Lotul prezent la reunirea Oțelului Galați:
Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Iustin Popescu;
Fundaşi: Mihai Adăscăliţei, Martin Angha, Valerio Gallo, David Maftei, Andrei Rus, Nikola Stevanovic, Josip Tomasevic, Milen Jelev;
Mijlocaşi: Victor Bogaciuc, Samy Bourard, Cristian Chira, Ionuţ Neagu, Neluţ Roşu, Diego Zivulic;
Atacanţi: Maxim Cojocaru, Albert Hofman, Răzvan Tănasă.