Omul lui Răzvan Burleanu râde de Dan Şucu! Intervenţie în forţă după ultimul meci. Genoa trage tare să nu retrogradeze

Omul lui Răzvan Burleanu râde de Dan Şucu! Intervenţie în forţă după ultimul meci. Genoa trage tare să nu retrogradeze. Grifonul a reuşit un rezultat important în Serie A, scor 0-0, contra celor de la Lecce.

A fost primul meci pentru Dan Şucu văzut pe viu după ce a achiziţionat 77% din acţiunile celor de la Genoa.

Omul lui Răzvan Burleanu râde de Dan Şucu!

Omul lui Răzvan Burleanu a râs în direct de milionar. Asta după ce în minutul 43, Genoa a fost foarte aproape să marcheze. Morten Thorsby a trimis în bară din câțiva metri. La reluare, a dat în bară și Andrea Pinamonti.

Omul lui Răzvan Burleanu, Andrei Vochin a avut o reacție amuzantă după ce a văzut ratarea imensă a celor de la Genoa. ”A fost și domnul Șucu la meci? E obișnuit, că l-a văzut pe Burmaz la noi. Aia a fost mai mare decât asta, pentru că din bară i-a venit în cap”, a spus Andrei Vochin, conform digisport.ro.

Oficialul FRF s-a referit la ratarea mare a lui Borisav Burmaz din meciul cu Sepsi. În minutul 61, Burmaz a trimis în bară cu piciorul stâng din șase metri. Apoi, din transversală, mingea l-a lovit în cap pe portarul Roland Niczuly și a sărit iar în bară.

Cu punct obținut pe terenul lui Lecce, Genoa a ajuns la cota 20 și este pe locul 13 în Serie A. Echipa antrenată de Patrick Vieira este la trei puncte de primul loc retrogradabil, ocupat chiar de Lecce.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed