Omul lui Neluţu Varga s-a enervat cumplit! A făcut scandal la finalul meciului cu Pafos. Susţine că CFR Cluj a fost furată de arbitru în meciul din Gruia. Chiar şi aşa, ardelenii au câştigat, scor 1-0, şi sunt aproape de calificarea în grupele Conference League.
Omul lui Neluţu Varga susţine că echipa sa a avut un penalty neacordat. Nu este convins nici de eliminarea lui Ciprian Deac. Asta deşi jucătorul clujenilor şi-a lovit adversarul
Omul lui Neluţu Varga s-a enervat cumplit!
Cristi Balaj susţine că arbitrajul a fost o ruşine. Voia penalty la faza din minutul 56. Susţine că Panagiotis Tachtsidis a fost faultat în careu. Arbitrul nu a acordat nimic. Conducerea ardelenilor susţine că arbitrul nu a judecat fazele cu aceeași unitate de măsură, conform digisport.ro.
”Eu zic că fazele sunt diferite (cea din minutul 56 cu cea din minutul 58). La Tachtsidis a intrat direct în stomacul lui, l-a dărâmat. A fost o intrare la nivelul abdomenului și necesita sancțiune disciplinară.
Dacă ai această sensibilitate… Dacă un arbitru care se plimbă prin Cipru are asemenea decizii ratate. Dacă la Tachtsidis e o fază de gol, lași faza să continue. De ce să oprești acțiunea. Ți-e frică că se dă gol?
Dacă se înscria gol, putea interveni VAR-ul apoi. Eu spun că vorbim de o brigadă de arbitri care se plimbă prin Cipru, iar UEFA ar trebui să evite astfel de situații. Sunt imagini care fac de rușine.
Nu am cum să mă schimb. Nu mi se pare corect să recunosc greșelile, iar dacă suntem dezavantajați să le acopăr. Este rușinos că la un asemenea nivel există un asemenea comportament. Se vede cum îl urmărește cu privirea pe Tachtsidis, l-a lovit în plex direct.
La Deac a fost tensiunea meciului. Jucătorul advers a intrat în el, dar și-a dat seama și el că a greșit. La Deac vorbim mai mult de gest, nu de violență. La roșu trebuie să existe răutate, tărie. Aici vorbim de răutate, dar de intensitate nu vorbim aici. De aceea este roșu aici.
Eu am încredere în jucători. Ei au jucători tehnici. Nu ne-a deranjat ca ei să aibă posesia. Am suferit în repriza a doua. Am avut și șansă. Dar repet, sunt dezamăgit. La acest nivel cu VAR, să tratezi un asemenea penalty…
Toate deciziile care ți s-au părut dubioase le-ai luat împotriva unei singure echipe. Nu se oprește jocul decât în situația în care un jucător e accidentat.
Păi, dacă intră în plexul lui, de ce nu intervine VAR? Trebuia să vadă arbitrul. La ce ne putem gândi? O rușine”, a spus Cristi Balaj, conform sursei citate.