Omul lui Dan Șucu a dezvăluit cine sunt fotbaliștii de care Genoa se poate despărți în perioada de mercato. Au oferte importante de la echipe de top din Europa. Plecările nu sunt excluse dacă ofertele vor fi avantajoase.
Răzvan Raț, mâna dreaptă a lui Dan Șucu, a dezvăluit numele celor trei fotbaliști care pot pleca de la Genoa. Patronul de la Rapid, a devenit săptămâna trecută acționar majoritar al ”Grifonilor”. Acesta a cumpărat 77% din acțiunile clubului italian.
Omul lui Dan Șucu a dat verdictul!
Răzvan Raț se va ocupa de tot ce ține de partea sportivă la clubul din Serie A. Dan Șucu a devenit săptămâna trecută acționar majoritar la Genoa, după ce a cumpărat 77% din acțiunile clubului. Afacerea l-a costat aaproximativ 45,3 milioane de euro.
Raț a menționat că Genoa ar putea renunța la trei jucători în următoarea perioadă de mercato. Frendrup, Moreno și Vasquez se află pe listele unor echipe de top din Europa. „Sunt jucători care sunt curtați, este Frendrup, apoi Moreno, Vasquez, sunt jucători care sunt curtați și de care se interesează și alte echipe”, a spus Raț, pentru sport.ro.
Fostul internațional a dezvăluit rolul pe care l-a avut între Șucu și cei de la Genoa. ”Da, voi avea și o funcție. Mă voi ocupa de tot ce ține de partea sportivă, ca să zic așa. Mai am și alți oameni potenți, oameni care puteau să fie în locul domnului Șucu, dar cred că am propus această afacere omului care trebuie.
La început, ideea era de a crea o anumită colaborare cu cât mai multe cluburi. Mai departe, dacă se poate să fie și proprietate sau acționar în acele cluburi, cu atât mai bine pentru că se pot crea foarte multe sinergii. Modelul acesta de business funcționează”, a dezvăluit Răzvan Raț, conform sursei citate.