Olimpiu Moruțan a depășit coșmarul care l-a ținut departe de gazon opt luni și e aproape de revenirea pe terenul de joc. Mijlocașul celor de la Pisa a acceptat să facă dezvăluiri despre foștii săi colegii săi de la FCSB.
După o lungă și grea perioadă în care a stat departe de gazon, Olimpiu Moruțan s-a recuperat și e gata să revină. Mijlocașul celor de la Pisa a suferit o accidentare grea. Internaționalul român a acceptat să vorbească despre foștii săi colegi de la FCSB.
Olimpiu Moruțan rupe tăcerea!
Moruțan, mijlocașul celor de la Pisa, a depășit coșmarul care l-a ținut departe de gazon opt luni și e aproape de revenirea pe terenul de joc. Până atunci, jucătorul a acceptat să vorbească despre foștii săi colegi de la FCSB. Mijlocașul nu a părut surprins de transferul lui Florinel Coman în zona arabă.
L-a caracterizat într-un singur cuvânt pe Darius Olaru, dar a fost și direct când și-a exprimat un punct de vedere legat de Octavian Popescu.
”Nu știu dacă m-a surprins (n.r. – transferul lui Florinel Coman la Al-Gharafa). Mă bucur pentru el, mă bucur pentru că a făcut și el pasul afară. Și-a dorit foarte mult să-și revină după atâtea accidentări şi avea nevoie de o schimbare”, a spus Moruțan.
”(n.r. – Florin Tănase). Un jucător foarte bun, care ajută foarte mult echipa.
Man? Mai are rost să mai vorbesc de el? E cel mai bun la momentul de față. Mă bucur pentru el și sper să continue tot așa.
(n.r. -Vali Crețu). Un jucător foarte muncitor.
(n.r. – Darius Olaru). Ambițios. Se vede la fiecare meci că își dorește să câștige. Îmi place mentalitatea lui și îmi doresc pentru el să prindă un transfer afară”, a mai spus Moruțan.
În schimb, când a vorbit despre Octavian Popescu, mijlocașul nu s-a ferit, a vorbit deschis și i-a dat un sfat.
”Este un jucător talentat, dar trebuie să muncească mai mult, să se autodepășească și să prindă un transfer bun”, a mai precizat Moruțan, conform gsp.ro.
Moruțan, nerăbdător să revină pe teren!
Chiar și accidentat, cei de la Pisa au decis să îl ajute pe Moruțan, iar în această vară l-au împrumutat de la Galatasaray, iar acum și-a anunțat revenirea.
”Mă bucur că am revenit la Pisa, după ce am fost la Isokinetic, la Bologna, unde am făcut o recuperare foarte bună. Acum am început antrenamentele cu echipa, de la zi la zi doresc să progresez și să îmi recapăt condiția fizică.
Eu îmi doresc cât mai repede, dar așteptăm să fie totul ok, să fiu bine fizic și sper să joc la sfârșitul lunii.
(n.r. care erau estimările?) 9-10 luni. Deci m-am recuperat mai rapid”, a mai spus Moruțan.