Olimpiu Moruțan, răspuns dur pentru critici. L-a dat de gol pe Edi Iordănescu: ‘Atât se poate’

Olimpiu Moruțan nu s-a putut abține și a avut un mesaj clar pentru cei care au criticat în ultima perioadă naționala României.

După victoria cu Andorra, tricolorii au câştigat şi pe Arena Naţională, meciul cu Belarus, 2-1. Nicolae Stanciu şi Andrei Burcă au fost autorii golurilor.

Olimpiu Moruțan, după meciul România – Belarus

Moruțan se declară mulțumit după meciul cu Belarus și speră la o calificare la EURO 2024 pentru echipa sa. Nu a ratat însă ocazia de a-i înțepa pe cei care i-au criticat colegii.

„Suntem fericiţi că am câştigat cele 6 puncte, haideţi să vedem victoria. Nu mai contează acum că am câştigat cu 2-1. Normal că şi noi ne doream să închidem meciul mai rapid, dar asta a fost soarta jocului.

Normal că şi noi ne-am dori să câştigăm cu 5-0, 7-0… dar atât se poate. Ne bucurăm că am câştigat puncte, asta e important acum. Sperăm să facem o treabă bună şi să ne calificăm la EURO. Suntem jucători care am lucrat împreună şi la U21, şi la echipa naţională, ne cunoaştem foarte bine şi avem o prietenie foarte bună”, a declarat Moruţan, conform Antena Sport.

Pentru cei din Belarus a înscris Marozau, în minutul 86. În celelalte partide din grupă, Elveţia a jucat cu Israel şi a câştigat cu 3-0, în timp ce Kosovo a terminat la egalitate cu Andorra, scor 1-1.

Andrei Burcă: „Puteam face 3-0 sau 4-0”

Fundașul celor de la CFR Cluj a marcat un gol în partida România – Belarus, în minutul 19. Fotbalistul recunoaște, totuși, că naționala Romîniei mai are de muncit.

„Trebuie să ne dea de gândit (n.r. finalul de meci). Cel puţin mie îmi dă de gândit pentru că am avut 2-0, am controlat meciul. Am avut şi bară, puteam face 3-0 sau 4-0. După ne-am relaxat, nu înţeleg de ce. Ştim că cel mai periculos scor la fotbal este 2-0… au dat gol, au intrat în meci. Nu mai jucam ce am vorbit la şedinţă.

Nu ştiu, probabil a intervenit o stare de relaxare, ceea ce nu este normal dacă vrem să mergem la EURO. Dar suntem bucuroşi pentru cele 6 puncte, ceea ce ne-am propus. Trebuie să fim mai focusaţi pentru că întâlnim adversari puternici. Este o grupă în care acum suntem pe locul 2. Am văzut şi celelalte rezultate. Cine spunea că Andorra este o echipă slabă şi că o bate oricine, am văzut că au făcut 1-1 în Kosovo. E excelent.

Când putem şi avem calitate să facem scor mai mare, şi ne relaxăm, nu e normal. Nişte pase greşite pe care nu le vedem la antrenament. Mai avem de muncit”, a spus Andrei Burcă după succesul de pe Arena Naţională.

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

  1. Marea noastră problema este ca avem mentalitate de echipa mica, temătoare sa obțină mai mult. Nici o echipa cu pretenții nu joaca doar o repriza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed