Un singur regret ar putea avea cei 8.618 de spectatori. Nu chiar toți, dacă îi scoatem pe fanii Farului. Dar în esență, publicul ploieștean ar avea un singur regret. Că n-au oprit punctele la Ploiești.
Începutul greoi i-a costat pe petroliști. Care n-au avut reacție la momentele de geniu ale lui Alibec. Denis, pericol public pentru orice apărare, a deschis scorul simplu, însă a doua reușită a fost de pus în ramă.
Cu o execuție inventată, Alibec a schimbat tabela la 0-2 și le-a provocat reacții selecționerului și celorlalți oficiali aflați în lojă.
În repriza secundă, Petrolul a dat drumul la ”lupi”. A venit în haită către careul lui Aioani. Și tot un veteran, Tamaș, le-a alimentat speranțele gazdelor, cu golul din minutul 57. Precum un castel din cărți de joc, s-a ales praful de munca tuturor, după ce Istvan Kovacs l-a eliminat pe Irobiso, cu două galbene pentru proteste, unul după celălalt.
Și ca să fie treaba treabă, Alibec a dat și un assist, lui Sali, care a stabilit scorul final. 3-1 cu Petrolul, și deocamdată au rămas pe locurile pe care erau. Farul, lider în Liga I, Petrolul, pe 4 și loc de play-off.
Petrolul: Vâlceanu – Meijers, Tamaș, Huja – Borța, Dumitriu, Seto, Jair, Țicu – Irobiso, Ivanovski
Rezerve: Moroz – Velisar, Pashov, Cebotaru, M. Bratu, Cioiu, Manzala, G. Grozav, A. Olaru
Antrenor: Nicolae Constantin
Farul: Aioani – R. Benzar, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, T. Băluță, Grameni – A. Pitu, D. Alibec, L. Munteanu
Rezerve: Buzbuchi – Borza, Sîrbu, Grobry, Casap, Sali, R. Moldoveanu, Corinus, L. Andronache
Antrenor: Gheorghe Hagi