Oficial cu aer amical. Hermannstadt și Universitatea Cluj au încheiat sezonul, cât s-a terminat singurul meci fără miză din Superligă.
Nu le ”păștea” niciun pericol pe cele două combatante care au jucat în uvertura ultimei etape din play-out. Universitatea Cluj era cu gândul la finala Cupei României, iar Hermannstadt cu intenția de a obține o clasare cât mai sus în clasament ca să vină mai mulți bani din drepturile TV.
Penalty în ultimul minut
În rest, fără licență de Europa, fără ambiții și doar din orgoliul de a încheia onorabil un sezon deloc rău pentru ambele echipe. Și ca să fie treaba treabă, nici LPF nu s-a spetit prea tare pentru Hermannstadt – U Cluj.
Meciul n-a avut arbitraj video, deoarece cele 3 mașini cu echipamentul necesar au fost repartizate la celelalte 3 partide care vor începe imediat. Și care vor stabili echipele direct retrogradate, dar și pe cele care vor juca barajul.
Și când se părea că Hermannstatd – U Cluj se va încheia 1-1, grație golurilor marcate de Opruț, în minutul 22, respectiv Bic, în minutul 58, s-a schimbat totul în ultimul minut. Rareș Vidican a dictat penalty la un duel în careul sibienilor. Iar Dan Nistor a stabilit scorul final, 2-1, și a schimbat ierarhia: U Cluj încheie campionatul pe locul 4, iar Hermannstadt, pe 5.
Hermannstadt – U Cluj, echipe de start:
HERMANNSTADT (4-4-2): Muțiu – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruț – Balaure, Biceanu, Limaj, Oroian – G.Iancu, D. Paraschiv
Rezerve: Uțiu – Bejan, Etienne, Alhassan, Bărbuț, P. Iancu, C. Popescu, Babic
Antrenor: Marius Măldărășanu
U CLUJ (5-3-2): Gorea – Oancea, Martic, Miron, Pițian, Chipciu – Remacle, Simion, Bic – D. Nistor, Thiam
Rezerve: Iliev – Ilie, Goranov, Pires, I. Filip, I. Stoica, Hofman, Gomes
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău