Ionuț Nedelcearu a ajuns în Italia în urmă cu un an, când Crotone l-a cumpărat de la AEK Atena pentru 1.25 milioane de euro: a evoluat în 36 de jocuri și a dat două goluri.
Nedelcearu n-a rămas însă la Crotone. Și deși a fost momit de Gigi Becali la FCSB sau de Lech Poznan în Polonia, internaționalul român a preferat să rămână în Italia. A semnat un nou contract, pe trei sezoane, și este coleg cu Pigliacelli la Palermo.
”Am fost onorat că am fost dorit de multe cluburi și le mulțumesc tuturor pentru interes, dar cred că am luat cea mai bună decizie. Sunt pregătit 100% pentru noul sezon, abia aștept să mă integrez rapid și să bucur împreună cu noii coechipieri suporterii extraordinari din Sicilia.
Sunt foarte fericit că am semnat cu Palermo. Am multe de demonstrat în fotbalul italian iar proiectul pe care l-am descoperit aici cred că e cea mai bună șansă. Trebuie să readucem Palermo în prim-planul fotbalului din Italia, unde îi este locul. Cunosc deja acest campionat și îmi va fi mult mai ușor în noul sezon”, a spus Nedelcearu pentru playsport.ro.
La Palermo au mai jucat atacantul George Pușcaș, în sezonul 2018/19, și fundașul Dorin Goian, în perioada 2009-2011.