Novak Djokovic a luat o decizie importantă pentru viitorul său după ce s-a calificat în optimile de finală de la Jocurile Olimpice 2024. Sârbul are de gând să dea totul pe teren pentru aurul olimpic.
Novak Djokovic vrea să pună mâna pe medalia de aur de la Jocurile Olimpice, titlul de campion olimpic fiind cel care lipsește din vasta sa carieră.
Obiectivul uriaş al lui Novak Djokovic!
După victoria categorică cu marele său rival, Rafa Nadal, scor 6-1, 6-4, Nole a decis să nu mai participe la turneul ATP 1000 de la Montreal, toată concentrarea lui fiind la meciurile de la Jocurile Olimpice.
Anunțul a fost făcut imediat după meciul cu Nadal, de către organizatorii turneului, citaţi de AFP, potrivit agerpres.ro.
„Chiar dacă suntem dezamăgiţi de faptul că Nole nu va putea participa la turneu anul acesta, îi înţelegem decizia şi îi dorim succes la Jocurile Olimpice şi pentru restul sezonului”, a declarat directoarea turneului Valerie Tetreault.
După meciul pe zgură, cu Rafa Nadal, numărul 2 mondial va juca în turul al treilea al Jocurilor Olimpice cu germanul Dominik Koepfer, numărul 70 ATP, cel care l-a învins pe italianul Matteo Arnaldi (45 ATP), scor 3-6, 6-2, 6-1.