Oamenii lui Răzvan Burleanu au dat verdictul! Reacţie imediată după reuşita lui Ianis Hagi. Tricolorul, decisiv pentru Rangers în marele derby al Scoţiei, contra celor de la Celtic. A fost 3-0 pentru echipa tricolorului.
Ianis Hagi a deschis drumul spre victorie pentru cei de la Rangers. Echipa de pe Ibrox Park s-a impus în Old Firm, contra celor de la Celtic, scor 3-0.
Oamenii lui Răzvan Burleanu au dat verdictul!
Oamenii lui Răzvan Burleanu au reacţionat imediat după reuşita lui Ianis Hagi, din minutul 6 al partidei. Tricolorul a fost omul meciului câştigat de Rangers cu scorul de 3-0. După acest succes, gazdele au făcut 39 de puncte și s-a apropiat la 11 lungimi de liderul Celtic.
Internaționalul român a șutat de la aproximativ 20 de metri cu stângul, la firul ierbii, și l-a surprins pe Kasper Schmeichel. Reușita din acest meci a fost prima a lui Ianis Hagi în campionatul din Scoția după 592 de zile.
”Felicitări, Ianis Hagi! Gol marcat în minutul 7 în victoria lui Rangers FC în fața rivalei Celtic cu 3-0”, a transmis FRF pe pagina de Facebook.
Ianis Hagi are 44 de selecții la echipa națională a României pentru care a marcat cinci goluri.
Tricolorul a reacţionat după golul înscris. ”Ne simțim foarte bine. Vrem să câștigăm derby-uri. Este un pas înainte pentru noi. Știm că sunt trei puncte, dar vom juca din nou în trei zile.
A fost un joc foarte bun făcut de noi. Se poate să începi foarte bine și să termini prost, dar noi am fost consecvenți. Mergem înainte, trebuie să fim consecvenți timp de 90 de minute mereu.”, a spus Ianis Hagi, citat de BBC.