Oamenii din Casa Fotbalului nu cred până nu văd anunțul oficial al UEFA! Vor cere lămuriri direct de la sursă, în privința anunțului făcut de unguri: `Ar deschide cutia Pandorei, oricine are ceva de revendicat în istorie!`

Anunțul serii a venit de la Budapesta! Maghiarii au anunțat că după negocieri începute în februarie cu UEFA au primit permisiunea să folosească la meciurile de fotbal fulare, steaguri, etc cu harta Ungariei Mari, care cuprinde, în mod express, teritorii care aparțin acum altor țări.

Federația Română de Fotbal a avut o primă reacție, prin vocea oficialului Andrei Vochin. ”Legat de federaţia maghiară… Federaţia noastră va solicita oficial un punct de vedere de la UEFA, mâine dimineaţă”, a anunţat Vochin, la Orange Sport.

Totuşi, consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu a precizat că va păstra rezerva până când UEFA va anunța pe site-ul oficial.

”Nu cred aşa ceva. Dacă ar fi o ştire normală, deşi nu cred, oricine poate afişa orice. În continuare, nu cred. Înseamnă că şi Kosovo şi alte ţări sau teritorii ar putea.

Ar deschide cutia Pandorei. Cred că fiecare ţară din Europa are ceva de revendicat dintr-un anumit moment al istoriei”, a declarat Vochin, la Orange Sport.

”Acceptând argumentele Federaţiei Maghiare, cele două organizaţii au concluzionat că doar culorile hărţii istorice a Ungariei şi ale drapelului arpadian nu constituie comportament rasist, dar asta nu se aplică şi pentru simbolurile şi inscripţiile suplimentare plasate pe drapel, cum nu se aplică nici pentru scandările fanilor. Ca atare, vom permite utilizarea acestor drapeluri la următoarele două meciuri”, se arată în comunicatul Federaţiei de Fotbal din Ungaria.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed