A apărut încă o teorie în cazul de dopaj al Simonei Halep. Răzvan Itu, unul dintre candidații la șefia Federației Române de Tenis a explicat cum ar fi putut ajunge Roxadustatul în corpul sportivei fără ca cineva din staff să fie responsabil.
Itu spune că este posibil ca un aliment să fi fost contaminat cu această substanță. De altfel, acesta a povestit și o întâmplare din trecut care ar putea să-i susțină afirmațiile.
„În mod normal, nu trebuie să-ți prepare cineva băuturile fără ca tu să știi. Cred că este posibilă și o contaminare, prin atingerea unui produs sau un altfel de mod. În Argentina, când am fost în 2017-2018, carnea a fost contaminată.
Conținea deja produse de doping și ni s-a spus să evităm carnea de vită și de porc, deoarece conțin elemente care îți dau putere. Șansele sunt foarte mari să-și dovedească nevinovăția, pentru că Simona este o persoană onestă și deschisă. A spus tot timpul ce probleme are și eu cred în ea.
Nu știu dacă își va încheia cariera, totul ține și de ce spune instanța. N-am apucat să vorbesc cu ea, dar suntem în spatele ei și o susținem.
De asemenea, nu ne putem opune la ceea ce spune Federația Internațională și vă mărturisesc că am fost notificați de Comisia Antidoping care ne-a spus să o avem în vedere pentru cazul de dopaj, dar să nu o suspendăm în acest moment”, a declarat Răzvan Itu.
Simona Halep a declarat că nu a luat în mod conștient substanța interzisă, iar acum se pregătește de proces. Jucătoarea de tenis a angajat mai mulți avocați care să o reprezinte la TAS.
Comunicat ANAD
“Substanţa FG-4592 (Roxadustat) se încadrează în Lista Interzisă la secţiunea S2 – Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice, agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia. Stabilizatorii factorilor care induc hipoxia s-au regăsit pe Lista Interzisă din anul 2011.
În 2015 şi 2016 a fost introdusă denumirea FG-4592 în cadrul acestei secţiuni de stabilizatori ai factorilor care induc hipoxia. Din anul 2017 a fost adăugată în Lista Interzisă denumirea internaţională a FG-4592 Roxadustat. Substanţa Roxadustat este considerată substanţă nespecifică.
În termeni simpli, gestionarea rezultatelor implică toate aspectele, pornind de la revizuirea cazului, la notificarea sportivului (sau a persoanei implicate), la acuzarea sportivului și soluționarea cazului, care poate include o procedură de audiere și apel”, este o parte din comunicatul celor de la ANAD.
[…] lângă divorț, românca încearcă să revină în tenis, după ce a fost depistată cu Roxadustat pe 21 octombrie 2022. De altfel, în următoarele două săptămâni, Halep va fi audiată în […]