O nouă reușită pentru Ana Bogdan. În ce top a fost inclusă jucătoarea de tenis

Pentru Ana Bogdan anul 2022 a fost unul foarte bun. A reușit să obțină cea mai bună clasare din carieră, locul 46 WTA, după ce a câștigat 34 de meciuri și două titluri ITF. De asemenea, a jucat și prima finală WTA din carieră, la Varșovia.

Pentru reușitele sale din acest an, Ana Bogdan a fost inclusă în topul Forbes 30 sub 30. Din acest top fac parte personalități din toate domeniile care au maxim 30 de ani.

„Ana Bogdan – înzestrare genetică. După ce a încercat mai multe sporturi, precum baschet, înot, schi, balet sau dans modern, s-a oprit la tenis”, este descrierea făcută de Forbes.

Cum a reacționat Ana Bogdab

„Prezența în prima sută WTA a șase sportive românce reprezintă o oportunitate de dezvoltare în viitorul apropiat a unei infrastructuri moderne de practicare a tenisului de înaltă performanță, precum și de implementare a unor noi orientări de pregătire și valorificare a tinerelor talente.

Lipsesc totuși bazele sportive moderne, centre de refacere și recuperare, dotările de ultimă generație la acest capitol. Suntem înzestrați genetic pentru practicarea acestui sport complex. Cei care am reușit – am reușit cu multă determinare, voință, putere de muncă și am fost norocoși să avem lângă noi oamenii potriviți la momentul potrivit, care ne-au ajutat să facem acest sport la nivel înalt”, a spus Ana Bogdan pentru Forbes România.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed