O nouă performanţă a lui David Popovici! Prima medalie de aur la Europenele de juniori cu ştafeta României de 4×100. Echipa România a câştigat medalia de aur în proba de ştafetă masculin 4×100 m liber, după o cursă pasionantă, în care s-a luptat pentru primul loc cu echipa Marii Britanii.
Echipa masculină a României (David Popovici, Vlad-Ştefan Stancu, Ştefan Cozma, Patrick-Sebastian Dinu) a cucerit medalia de aur la Campionatul European de nataţie juniori de la Otopeni, în proba de ştafetă 4×100 m liber.
David Popovici a înotat în primul tur şi a scos cel mai bun timp al probei, 47 de secunde şi 54 de sutimi. Au urmat alte două schimburi cu Vlad-Ştefan Stancu şi Ştefan Cozma, în care România a întors a doua, după echipa Marii Britanii, iar în ultimul schimb a înotat Patrick-Sebastian Dinu, care a reuşit să readucă echipa tricoloră pe poziţia întâi. România s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 3 minute, 18 secunde şi 93 de sutimi, pe poziţia a doua a venit Marea Britanie (timp 3:19.01), iar pe locul al treilea s-a clasat Italia (cu 3:19.42).
Delegaţia României a câştigat astfel prima ei medalie la această ediţe a Campionatului European de nataţie pentru juniori. În finala probei feminine de ştafetă 4×100 m liber, echipa României (Bianca Costea, Irina-Ana Preda, Anastasia Bako, Rebecca-Aimee Diaconescu) s-a clasat pe locul 5, cu timpul de 3 minute, 48 de secunde şi 37 de sutimi.
Competiţia feminină a fost câştigată de Italia (3:42.98), urmată de Franţa (3:43.49) şi Germania (3:45.63)