O legendă a fotbalului se plânge: Naţionala Germaniei nu progresează

Fostul mare fotbalist german Lothar Matthaus se teme că naţionala ţării sale nu progresează deşi a schimbat selecţionerul în urmă cu aproape un an, scrie DPA, potrivit agerpres.

Echipa antrenată de Hansi Flick a ajuns la patru meciuri consecutive încheiate 1-1, ultimul dintre acestea fiind sâmbătă, împotriva Ungariei, la Budapesta, în Liga Naţiunilor. Germania a câştigat primele opt meciuri după numirea ca selecţioner a fostului antrenor al lui Bayern Munchen. Acesta l-a înlocuit pe Joachim Loew după EURO 2020, unde Mannschaft a avut o nouă prestaţie dezamăgitoare.

„Evoluţiile lor de acum nu arată că echipa progresează. Nu au fost prea convingători”, a declarat, pentru RTL, Matthaus, deţinătorul recordului de selecţii pentru naţionala Germaniei, cu 150 de partide.

Jonas Hofmann a egalat după ce Zsolt Nagy a deschis scorul la Budapesta, însă Matthaus crede că a fost o „remiză norocoasă” pentru echipa Germaniei, care „a trebuit să-i mulţumească din nou lui Manuel Neuer pentru că nu au pierdut”.

„Sper că acestea sunt greşeli din care învăţăm”, a spus Matthaus înaintea meciului de marţi Germania – Italia, tot din Liga Naţiunilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed