După ce a luat zece goluri doar de la o singură echipă – Silkeborg, cea pe care o considerau toți cea mai slabă din grupă, FCSB este codașa Europei. Echipa lui Gigi Becali are un singur punct după trei etape și este la acest moment ultima în Conference League.
Un punct au și Austria Viena și Shamrock Rovers, însă cele două echipe au cifre mai bune decât vicecampioana României, care s-a făcut din nou de râs aseară, pe Arena Națională.
Astăzi, în pelerinajul de Sfânta Parascheva, finanțatorul FCSB-ului a băgat capul în pământ de rușine, după ce lumea i-a adus aminte de umilințele cu danezii.
”De acum încolo, ce se întâmplă vreau să văd dacă mai avem șanse în Europa. Nu mi-e frică de campionat, îi batem acum pe toți, dar vine Europa la anul și iar ne facem de râs.
Dacă nu putem să facem față în Europa, încet, încet, vă dau cuvântul meu de onoare, n-are rost să faci un lucru dacă n-ai viitor, să ne jucăm de-a fotbalul? Că vine primăria? La mine e pe rezultate. Dacă sunt pe locul întâi, bine, dacă sunt pe locul doi, nu mai fac. Dacă sunt pe șapte, nu mai fac. Ce să mai fac activitatea dacă sunt pe șapte?
E adevărat, eu am fost la bătaie, la locul unu, ba la egalitate cu Hagi, dar să fiu pe locul trei sau patru sau cinci, nu mai fac. Eu cheltuieli nu mai fac și desființez echipa. O desființez, i-o dau lui Talpan să vadă ce face cu ea.
E sport, dar e rușine. Am fost la Iași acum, îmi spuneau oamenii ”Băi, nea Gigi, 0-10?”. E rușine să te bată o echipă în halul ăsta. Eu o să iau măsuri, o să vedeți. V-am mai zis și mi-a intrat în cap.
Eu încerc să-mi scot banii și încet, încet, încet, o desființez. La revedere! Nu vreau să fac ceva ce nu are viitor. Ce nu are viitor, eu nu fac. Asta e, m-au umilit în Conference League. Ce să fac? Las capul în pâmânt, asta e. E o mare rușine”, a spus Gigi Becali, la Liga Digi Sport.