O comisie de experţi din Germania va analiza atentatul de la Jocurile Olimpice de la München din 1972

Germania a înfiinţat o comisie de experţi care va analiza atentatul de la Jocurile Olimpice de la München din 1972. Atunci a avut loc un atentat care s-a soldat cu moartea a unsprezece sportivi israelieni.

Înfiinţarea acestei comisii a fost decisă anul trecut în cadrul unui acord încheiat cu familiile victimelor, la cinci decenii după luarea de ostatici şi controversa care a urmat privind acţiunea forţelor de securitate germane.

„Este păcat că aceste întrebări îngrozitoare au rămas nerezolvate atât de mult timp. Ne-au lipsit explicaţiile, întrebările, transparenţa şi responsabilitatea”, a declarat ministrul german de interne Nancy Faeser într-un comunicat.

În colaborare cu Institutul de Istorie Contemporană din München-Berlin (IfZ), opt cercetători urmează să efectueze o „evaluare ştiinţifică cuprinzătoare a evenimentelor” din 5 septembrie 1972 şi să documenteze cu privire la atentat, potrivit news.ro.

„Salutăm faptul că arhivele devin accesibile şi că a fost înfiinţată o comisie de istorici”, a spus Ankie Spitzer, văduva scrimerului Andrei Spitzer care a murit în atac.

Comando palestinian „Septembrie Negru” s-a infiltrat în Satul Olimpic din München şi a ucis doi sportivi israelieni înainte de a lua alţi nouă ostatici. Negocierile eşuate cu serviciile de securitate vest-germane, urmate de o intervenţie a poliţiei, s-au încheiat cu moartea tuturor ostaticilor şi a unui poliţist.

Pe lângă înfiinţarea acestei comisii, autorităţile germane şi rudele victimelor au convenit anul trecut, după lungi negocieri, cu privire la plata unei despăgubiri de 28 de milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed