În ultimele zile, George Copos, fost patron al celor de la Rapid, a fost protagonistul unui vechi videoclip care s-a viralizat extrem de repede pe internet, în zilele noastre! Fostul oficial al giuleștenilor a avut o părere vehementă la adresa Stelei și i-a înjurat, fără rusine, pe roș-albaștrii.
Auzind acestea în prezent, Gigi Becali a ignorat complet situația. Patronul din Superliga a susținut că astfel de săgeți au existat dintotdeauna, iar rețelele de socializare nu vor ocupa nicicând un loc important în viața sa de zi cu zi.
Gigi Becali, complet schimbat!
În stilu-i caracteristic, latifundiarul din Pipera a insinuat faptul că, poate în acea seară, Copos ar fi întrecut măsura cu alcoolul.
„L-am sunat o dată (n.r. pe George Copos), ca să văd ce face și nu mi-a răspuns și de atunci nu l-am mai sunat.
El mai face glume. George e cel mai bun din lume. Dar dacă ajunge la a doua sticlă, o ia pe miriște. Nu ați văzut miriștea pe videoul ăla de pe Tiktok? Nu face glume din răutate George.
Nu am cum să mă supăr pentru că nici nu știu și nici nu vreau să văd. George este un om bun, dar când o ia pe miriște, după aia scapă șareta și se umflă vaca.
Dar eu d-aia nu mă uit la astea. Ce-mi trebuie mie tiktok, miktok, să văd toate prostiile? Să stau cinci ore? Altceva în viață nu am de făcut?”, a afirmat Becali, la digisport.ro.
George Copos, extrem de clar: M**e Steaua!”
Copos a introdus mesajul pentru Steaua într-un cadru total ieșit din context, atunci când a fost rugat să le transmită tinerilor fotbaliști un mesaj.
Când în schimbul de dialog s-a pronunțat numele lui Gigi Becali, fostul patron nu s-a abținut: „Să muncească, să aibă determinare, pasiune, tenacitate, bucurie, hărnicie! … M**e Steaua!”.