‘Nu pot să dorm noaptea’. Drama uriaşă trăită de Simona Halep. Campioana noastră se revoltă

‘Nu pot să dorm noaptea’. Drama uriaşă trăită de Simona Halep. Campioana noastră se revoltă. Fostul lider mondial WTA nu a uitat nici acum suspendarea pentru dopaj prin care a trecut.

Simona Halep şi-a ieşit din minţi. Se revoltă după ultimele decizii ale celor de la ITIA. A fost nevoită să stea aproape doi ani departe de teren până şi-a dovedit nevinovăţia.

Drama uriaşă trăită de Simona Halep

Acum, Simona Halep rupe tăcerea. A vorbit despre drama prin care a trecut, în comparaţie Iga Swiatek şi Jannik Sinner. Cei doi au fost prinşi dopaţi, dar au scăpat basma curată. Acum, Simona intervine în forţă, conform The Telegraph.

„Am simţit că ei (n.r. ITIA) au fost nedrepţi cu mine înainte, dar acum este chiar mai mult. Am fost atât de supărată şi atât de tristă când am văzut situaţia. Este pur şi simplu inacceptabil, din punctul meu de vedere!

Da, iar nu pot să dorm. Mi-am pierdut somnul timp de doi ani în timpul procesului. Apoi mi-am revenit. Şi acum, după (n.r. ce s-a întâmplat), pentru câteva zile, da, l-am pierdut din nou. Toată gândirea negativă, gândurile negative, nu este uşor de gestionat.

Am auzit că unii oameni au spus că nu am descoperit contaminarea mai repede. Dar substanţa (n.r. Keto MCT) pe care o aveam era atât de greu de găsit. O găseşti în China sau în altă parte, nu ştiu exact, şi a fost nevoie de timp pentru a fi livrată, astfel încât să poată face testul. Nu a fost vina mea pentru că nu am vrut să găsesc, înţelegeţi ce vreau să spun.

Ceea ce cred că nu este corect, de asemenea, este că au anunţat cazul meu imediat şi am primit toată presiunea din partea presei, iar pentru aceşti doi jucători au păstrat secretul şi au spus despre caz când totul se terminase, deci este foarte ciudat. Şi am cerut şi ridicarea suspendării provizorii pentru a putea juca.

Am spus «Dacă în cele din urmă credeţi că sunt vinovată, luaţi punctele înapoi şi toţi banii şi totul, dar lăsaţi-mă să joc», pentru că voiam să păstrez ritmul. Am cerut asta de vreo două sau trei ori, dar acum (n.r. Sinner și Swiatek) au putut juca. Jucătoarea, nu vreau să dau numele, ştiţi despre cine vorbesc, a avut o suspendare de trei săptămâni, apoi a jucat la două turnee, iar apoi a primit o nouă suspendare. Ce este asta? Adică, nu înţeleg. Aşa că simt că nu este corect”, a declarat Simona Halep.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed