Scoțienii au prefațat deja meciul dintre Rangers și FCSB, din Europa League. Deși mai sunt aproximativ 2 săptămâni până la meciul direct, Gigi Becali a fost analizat îndeaproape de presa din Scoția.
Pentru etapa a treia din Europa League, FCSB va face deplasarea la Glasgow, pentru meciul cu Rangers. Partida va avea loc pe 24 octombrie, de la ora 22:00, și se va juca pe Ibrox.
Gigi Becali, contrat de scoţieni!
Presa din Scoția a analizat îndeaproape FCSB-ul, dar și pe Gigi Becali. Jurnaliștii au scos în evidență faptul că patronul condamnat la trei ani de închisoare îi place să ia decizii de antrenor.
„Steaua (n.r. FCSB), câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, nu este un club obișnuit. Clubul este deținut de controversatul om de afaceri și fost politician Becali, care a fost condamnat la trei ani de închisoare după un scandal de corupție în urmă cu 11 ani și care recunoaște cu bucurie că ia și decizii de antrenor.
Cu echipa condusă cu 0-1 și în dificultate, Becali i-a ordonat antrenorului Elias Charalambous să-l schimbe pe fundașul Ionut Panțîru și să-l înlocuiască cu internaționalul muntenegrean Risto Radunovic”, a scris presa din Scoția.
În cele două emciuri disputate până acum cu RFS, 4-1, și PAOK, 1-0, FCSB a ieșit învingătoare, si are maxim de puncte. În timp ce Rangers a câștigat în partida cu Malmo, 2-0, și a pierdut cu Lyon, 1-4.