Novak Djokovic va fi uimit! Ce mesaj i-a transmis rivalul său. Tocmai l-a detronat din fruntea clasamentului mondial

Carlos Alcaraz l-a detronat pe Novak Djokovic și a devenit lider mondial, asta după ce sârbul nu a putut să joace la turneele din SUA pentru că nu s-a vaccinat anti Covid 19. 

Spaniolul speră să reușească reuşi Sunshine Double, titluri la Indian Wells şi Miami în acelaşi sezon, și a avut un mesaj pentru Djokovic.

Liderul mondial, mesaj clar pentru Novak Djokovic

Fostul lider mondial a acordat mai multe interviuri în ultima perioadă în care a declarat că el este cel mai bun jucător din lume când are cea mai bună formă fizică.

Carlos Alcaraz, cel care l-a detronat pe sârb din fotoliu de lider a avut un mesaj clar după meciurile de la Miami. Își dorește să joace cât mai curând cu Djokovic. Cei doi s-au întâlnit o singura dată în semifinala de la Madrid din mai 2022, când ibericul s-a impus.

”Ei bine, este un lucru dificil, dar am jucat contra lui Novak când era 100%. Aş putea spune că la Madrid el a jucat foarte, foarte bine. Aşa că a fost echilibrat. Dar sunt de acord cu el. Când este 100%, probabil rămâne cel mai bun jucător din lume. Ceea ce a reuşit Novak, nivelul lui din Australia de exemplu, a fost incredibil, foarte ridicat. Aşa cum am zis mai înainte, vreau să joc contra lui Novak când este 100% şi sunt sigur că mă voi bucura de asta. Asta e tot ce pot spune acum”, a spus tânărul de 19 ani.

Alcaraz este la un pas de a reuşi Sunshine Double, titluri la Indian Wells şi Miami în acelaşi sezon. Unsprezece jucători, inclusiv Djokovic , de patru ori, au reuşit Sunshine Double.

”Încerc să nu mă gândesc la asta, dar este dificil. Este ceva ce îmi doresc foarte mult. Vreau să fac parte dintre puţinii jucători care au reuşit Sunshine Double”, a mai spus Alcaraz.

Spaniolul îl va înfrunta pe americanul Taylor Fritz în sferturile de finală de la Miami Open.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed