Novak Djokovic este la un pas de al 10-lea trofeu la Australian Open. Sârbul s-a impus în fața americanului Tommy Paul, în trei seturi, 7-5, 6-1, 6-2.
Fostul lider mondial nu s-a abținut și a făcut o nouă criză de nervi. În primul set, atunci când conducea cu 5-1, a avut ceva de împărțit cu arbitrul.
Pentru marele trofeu Djokovic se va lupta cu Stefanos Tsitsipas. Cel care va câștiga va deveni noul lider ATP.
„Înseamnă totul pentru mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am încă destulă energie în picioare să pot juca la acest nivel. Stefanos este unul dintre cei mai interesanți jucători din circuit. Duminică va fi o luptă dură. Să câștigi turnee de Grand Slam și să fi lider mondial este cel mai înalt vârf pe care îl poți atinge”, a spus Djokovic după meci.
Visul lui Stefanos Tsitsipas
Stefanos Tsitsipas a fost primul finalist la Australian Open 2023. L-a învins pe Karen Khachanov, cu 7-6, 6-4, 6-7, 6-3, și s-a calificat în a doua finală de Grand Slam din carieră.
Prima a pierdut-o în fața lui Novak Djokovic în 2021 la Roland Garros.
Grecul a avut nevoie de 3 ore și 24 de minute pentru a ajunge în finală la Melbourne.
„A fost visul meu de copil să ajung să joc finala aici. De când l-am văzut pe Baghdatis jucând ultimul act aici am sperat că voi ajunge şi eu în aceeaşi ipostază. A fost un meci greu, nu am putut să închid în 3 seturi, deşi am fost aproape. M-am gândit la cât de mult am muncit să ajung în această poziţie şi m-am concentrat şi mai mult.
Novak a jucat 9 finale aici, aşa că ce aş putea să spun? Cu Tommy am crescut, e din generaţia mea. Va fi o finală interesantă, mai ales că e în joc şi numărul 1 ATP. Îmi place acest număr.
Pentru astfel de momente am muncit din greu în carieră. Va fi o finală cu o însemnătate fantastică, era visul meu de copil să fiu numărul 1 în lume. Mă bucur că am această oportunitate în Australia”, a spus Tsitsipas, pentru eurosport.ro.