Novak Djokovic, la mâna unui rival. Ce se întâmplă cu liderul mondial la Turneul Campionilor

Novak Djokovic l-a învins pe polonezul Hubert Hurkacz, 7-6, 4-6, 6-1, într-un meci disputat joi în Grupa Verde a Turneului Campionilor.

În urma acestui rezultat, italianul Jannik Sinner s-a calificat în semifinalele competiției, dar Nole mai are de așteptat.

Novak Djokovic, victorie de senzație

Novak Djokovici, de şase ori campion la Nitto ATP Finals, şi-a menţinut şansele de calificare în semifinalele turneului de la Torino. Joi, l-a învins pe Hubert Hurkacz, scor 7-6(1), 4-6, 6-1.

Liderul mondial a avut nevoie de două ore şi 3 minute pentru a câștiga. Mai are însă de așteptat până va afla dacă se va califica în semifinale. Polonezul l-a înlocuit pe grecul Stefanos Tsitsipas (6 ATP), care s-a retras din cauza unei accidentări.

Setul cedat de Djokovici în faţa lui Hurkacz a confirmat locul lui Jannik Sinner în semifinale. El a devenit primul italian din istoria de 54 de ani a turneului care ajunge în această fază.

Djokovici, care a ajuns la 2-1 în Grupa Verde, aşteaptă acum rezultatul dintre Holger Rune şi Jannik Sinner pentru a afla dacă s-a calificat în semifinale la prestigiosul turneu de final de sezon

Dacă italianul îl va învinge joi seara pe Holger Rune, Djokovici va termina pe locul doi în Grupa Verde şi va merge mai departe. Dacă Rune îl va învinge pe Sinner, danezul va câştiga grupa, iar favoritul gazdelor se va califica pe locul doi, eliminându-l pe Djokovici. Sârbul nu a mai fost eliminat în grupele Nitto ATP Finals din 2019.

Djokovic deţine recordul de victorii la Turneul Campionilor, şase, la egalitate cu elveţianul Roger Federer.

Daniil Medvedev, primul jucător calificat în semifinale

Rusul Daniil Medvedev l-a învins pe germanul Alexander Zverev în două seturi, scor 7-6  , 6-4, miercuri, la Turneul Campionilor de la Torino, după un meci foarte disputat. Neînvins în grupa roşie, rusul este primul jucător care se califică în semifinale.

„A fost un meci foarte dificil din punct de vedere mental. Am mai pierdut astfel de meciuri în acest sezon. Sunt fericit că am câştigat în această seară”, a spus Medvedev la final.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed