Novak Djokovic a debutat cu dreptul la turneul de la Geneva. Chiar în ziua în care a împlinit 37 de ani, liderul mondial a obținut victoria cu numărul 1.100 din carieră.
Spectatorii elvețieni l-au primit ca pe un erou. I-au cântat „La mulți ani” și l-au aplaudat minute în șir.
Novak Djokovic a obținut victoria cu numărul 1.100 chiar de ziua sa
Djokovici l-a învins cu 6-3, 6-3 pe Yannick Hanfmann la Gonet Geneva Open, chiar de ziua sa. Liderul mondial a devenit al treilea jucător din Era Open care a câştigat 1.100 de meciuri în circuit.
La final, acesta a fost sărbătorit pe teren. A primit un tort, iar spectatorii i-au cântat „La mulți ani”.
Wow! 🤩
Novak Djokovic has just been presented a gluten-free Birthday cake by Geneva to celebrate his birthday and his 1100th career match win.
Happy Birthday. 🥳pic.twitter.com/AHdOwgZcJJ
— Danny 🐊 (@DjokovicFan_) May 22, 2024
„Sunt foarte fericit că am câştigat în această zi specială. Cheia a fost ziua de naştere. Probabil că ziua mea de naştere nu ar fi fost la fel dacă nu aş fi câştigat meciul, dar este frumos să fiu aici pentru prima dată la acest turneu, cu familia mea venită aici pentru a mă susţine, de asemenea. Am crescut cu mătuşa, unchiul şi cei doi verişori ai mei în cea mai mare parte a vieţii mele. Nu avem ocazia să ne vedem atât de des în ultima vreme, aşa că este foarte plăcut. Am parte de timp de foarte bună calitate pe teren, dar şi în afara lui”, a spus sârbul.
Novak Djokovici se alătură lui Jimmy Connors şi Roger Federer ca singurii jucători care au ajuns sau au trecut pragul de 1.100 de victorii în Era Open. Connors a câştigat 1274 de meciuri, iar Federer 1251.
Anunț pentru rivali înainte de Roland Garros
Djokovic nu a reușit anul acesta să câștige niciun turneu, dar speră că își va reveni cât mai repede.
„Sunt trist să văd toate accidentările pe care Nadal le-a avut în ultima vreme și cât de mult suferă din cauza lor. Sunt fericit că nu trebuie să sufăr toate acestea după ani de carieră și sper să rămân în formă pentru mult timp, pentru că iubesc acest sport. Nu simt că ziua retragerii este aproape. Este adevărat că anul acesta încă nu am jucat la nivelul meu obișnuit, dar încă mai caut forma potrivită. Nu am nici timpul, nici dorința de a mă uita în trecut și de a mă întreba de ce începutul de an a decurs așa.
Sperăm că, odată cu această competiție, îmi voi îmbunătăți încrederea pentru Roland Garros, care va avea loc peste o săptămână. Sunt mulțumit de nivelul de astăzi. Știu că pot juca mai bine, dar am jucat bine, cu excepția primului game din setul al doilea. Am așteptări foarte mari de la jocul meu și cred că am jucat bine în acest prim meci”, a mai sârbul care are 24 de titluri de Grand Slam în palmares.