Noul ‘Santiago Bernabeu’ a început să fie construit! Care va fi ‘atracția principală’

Real Madrid continuă procesul de modernizare a stadionului ”Santiago Bernabeu”, unde lucrările sunt în toi în această perioadă.

Încă de la finalul ultimului sezon, stadionul a devenit un șantier și au fost demolate vestiarele, pentru a fi reconstruite altele noi, cu facilități suplimentare. În același timp, sunt în derulare lucrări și în interiorul arenei, dar și la stadion.

Potrivit Marca, ”perla coroanei” noii arene vor fi vestiarele, care vor avea dotări ultra-moderne. Deși în precedentele vestiare existau spații de recuperare pentru după meciuri și erau personalizare, se pare că cele noi vor duce totul ”la un alt nivel”, potrivit digisport.ro.

Un alt aspect spectaculos la noul stadion din capitala Spaniei va fi suprafața de joc. Gazonul va fi retractabil și vor exista mai multe plăci, schimbate în funcție de evenimente, pentru a nu afecta suprafața folosită pentru meciurile oficiale.

Plăcile care vor fi folosite sunt deja în curs de asamblare, însă este puțin probabil să fie instalate și funcționale în acest an.

De asemenea, o altă schimbare importantă la noul ”Santiago Bernabeu” va fi acoperișul retractabil, care ar urma să fie gata la sfârșitul acestei veri.

Real Madrid va juca din septembrie pe ”Santiago Bernabeu”, profitând de calendarul flexibil al Ligii din Spania, însă în următorul an lucrările vor continua.

De altfel, este preconizat că noul ”Santiago Bernabeu”, cu toate facilitățile instalate, va fi gata undeva în luna iunie a anului viitor.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed