Au apărut noi dezvăluiri despre Radu Drăguşin! S-a aflat ce se va întâmpla cu tricolorul. Italienii au dat verdictul despre jucător. Fabrizio Romano a venit cu un anunț de ultimă oră despre internaționalul român.
Noi dezvăluiri despre Radu Drăguşin
Fabrizio Romano, un cunoscut jurnalist din Italia, a confirmat informația conform căreia Drăguşin își va prelungi contractul cu formația Genoa. De altfel, Gianluca Di Marzio anunțase că fotbalistul va semna un nou acord cu gruparea din Serie A, ce va fi valabil până în anul 2027.
Romano a transmis și că Radu Drăguşin este urmărit de reprezentanții de la Newcastle, echipa din Premier League vrând să-l transfere pe jucător în viitorul apropiat. Totuși, jurnalistul italian a subliniat că Alberto Gilardino nu vrea să-i cedeze pe Radu Drăguşin şi Albert Gudmunsson cel puţin până la sfârșitul actualei stagiuni.
🔴🔵 Albert Gudmunsson and Radu Dragusin will both sign new long term deals at Genoa.#NUFC scouts recently in attendance to follow Dragusin as potential future CB target but Genoa want to keep both of them at least until June 2024. pic.twitter.com/p988UIGnZI
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 15, 2023
Radu Drăgușin: „Trebuie doar să continui să muncesc”
În acest sezon, internaționalul român a bifat 12 apariții. El a înscris un gol și a dat o pasă decisivă. De altfel, Drăgușin a înscris unicul gol al partidei cu Hellas Verona, de pe teren propriu.
„Simt o emoţie incredibilă pentru golul marcat. Am muncit din greu pentru acest moment şi vreau să-l dedic familiei şi iubitei mele. Sunt fericit pentru cele trei puncte câştigate.
Sunt încă tânăr şi ştiu că sunt doar la începutul carierei mele. La Juventus, am crescut mult şi am fost norocos să învăţ de la campioni precum Bonucci şi Chiellini. Dar trebuie să acumulez şi eu experienţă pentru a mă înfrunta cu diferite situaţii.
Visul meu este să mă dezvolt mai mult şi mai mult. Traversez un moment de încredere, dar nu trebuie să mă las purtat de asta, trebuie doar să continui să muncesc”, a spus Radu Drăguşin, potrivit Calciomercato.com.
Radu Drăguşin are o cotă de piață de 10 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.