FCSB o întâlnește pe CSU Craiova duminică, de la ora 21.30. Echipa conducă de Nicolae Dică nu stă deloc bine în campionat. Este pe locul 13 cu doar 8 puncte, după ce a obținut o singură victorie de la începutul sezonului.
Nicolae Dică a avut un mesaj foarte clar pentru jucătorii săi înaintea meciului cu oltenii.
„Întâlnim un adversar foarte bun duminică seară. Un adversar care își dorește să câștige campionatul, un antrenor nou și la ei, cu o schimbare de sistem. O echipă ofensivă, bine organizată defensiv. Se văd niște lucruri de când a venit Mirel acolo. Ne așteaptă o partidă foarte grea. Este vorba de un joc între Craiova și Steaua (n.r. – FCSB), nu trebuie să ne gândim că joc eu împotriva lui Mirel. Ne cunoaștem foarte bine, dar nu trebuie să găsim un duel aprig între noi doi. Fiecare își dorește să câștige, vedem mâine seară cine reușește”, a declarat tehnicianul la conferința de presă.
Antrenorul este convins că FCSB va începe să urce în clasament. Nici nu concepe să nu joace în play-off.
„De când am venit eu am pierdut doar 3 meciuri. Unul în campionat și două în Europa, unul dintre ele cu West Ham. Nu am reușit să câștigăm în campionat, am făcut multe egaluri. Jucătorii trebuie să aibă încredere în ei, noi staff-ul avem încredere că vom reuși să obținem victorii și să urcăm în clasament. Momentan ne gândim să ajungem cât mai repede în zona de play-off. Ne-am făcut și noi câteva calcule. Mai sunt 22 de etape, câte meciuri ar trebuie să câștigăm, cu câte puncte s-a intrat în play-off acum un an, acum doi ani”, a mai spus Dică.