Nicolae Dică pune condiții pentru a semna cu CS Mioveni. Ce a cerut fostul antrenor de la FCSB

Nicolae Dică pare hotărât să revină în Liga 1 la mai puțin de două luni după despărțirea de FCSB. În cazul în care va accepta oferta, antrenorul are un obiectiv clar. Salvarea de la retrogradare, chiar dacă situația echipei este dezastruoasă. Este pe ultimul loc cu doar 9 puncte în 21 de etape.

Nicolae Dică nu a semnat încă înțelegerea, dar se pare că a pus deja condiții. Aflat în vacanță, tehnicianul le-a transmis celor de la Mioveni că are nevoie de opt jucători, scrie ProSport.

”Au fost discuții cu Nicolae Dică! Îl dorim la Mioveni și cred că va veni în cele din urmă la clubul nostru”, a spus Constantin Stancu, directorul executiv al clubului din Mioveni.

Dacă va deveni antrenorul celor de la CS Mioveni, Nicolae Dică va fi la a treia experiență în Liga 1. Până acum a antrenat-o pe FCSB în două rânduri. Între iulie 2017 – decembrie 2018 și iulie – noiembrie 2022.

Bogdan Rusu ar putea semna cu CS Mioveni

Printre jucătorii care ar urma să ajungă la club se numără și Bogdan Rusu. Acesta a devenit liber de contract după ce a plecat de  la FCSB.

„Am zis că, decât să merg la echipa a doua, să stau să iau banii până în vară, mai bine plec. Am muncit din greu să ajung aici, nu vreau să stric totul pentru bani.

Mi-au zis să mă prezint la vizita medicală pe 16 ianuarie și după la antrenamentele echipei secunde. Da, pe WhatsApp, am primit un mesaj. Nu mai are rost să spun de la cine… cineva din conducere”, a transmis Bogdan Rusu, la emisiunea Liga Digisport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed