Nicolae Dică este dezamăgit după ce FCSB a rămas fără victorie în SuperLigă. Antrenorul spune că deocamdată jucătorii nu înțeleg foarte bine ce vrea de le ei.
„Până să primim golul cred că am avut multe ocazii. În ultimele minute ei au avut ocazii mari, am schimbat sistemul de joc pe final dar nu am reușit să câștigăm.
Din păcate nu reușim să câștigăm în campionat. Avem ocazii bune, dar nu marcăm. Nu am jucat azi ceea ce eu îmi doresc.
Ovidiu avea mingea, dar s-a accidentat, apoi Șut a ratat intervenția. În a doua repriză am încercat să punem presiune, am schimbat și sistemul de joc, am reușit să egalăm.
Le-am cerut să venim cu mingi la margine, să venim cu centrări, pentru că așa am și marcat, dar nu au făcut lucrul ăsta. Îmi doresc o circulație mai rapidă a mingii, să ne mișcăm mai mult în teren, asta îmi doresc. Mă gândeam să-l bag pe Tamm atacant, dar am zis să schimb sistemul, să rămână Miculescu atacant, pentru că e marcator.
Victorie întârzie să apară. Trebuie să vină la meciul cu Chindia pentru că obiectivul este campionatul. Campionatul se câștigă cu echipele mici, asta le-am spus și băieților.
Vreau să joc cu anumiți jucători dar când mă uit la accidentări nu știu ce să fac. Încerc să dau minute la unii, să-i odihnesc pe alții. Eu am încredere în jucătorii mei. Mai și aducem câțiva. Până la meciul din Europa League o să văd ce jucători pot să bag în teren”, a declarat Nicolae Dică la Digi Sport.