Nicolae Dică are o istorie bogată cu fanii FCSB. Îi știe bine și i-a avut alături pe ultrași și ca jucător în Ghencea, chiar, și ca antrenor, în primul mandat. Însă ce a văzut la partidele cu Saburtalo, cu Dunajska Streda sau cu Viking n-a mai pomenit până acum.
„Fanii au fost incredibili. Am fost jucător atâta timp la echipa asta, am fost și antrenor un an și jumătate, dar așa ceva n-am mai văzut! Dacă mi-e teamă că îi pot pierde în perioada viitoare? Nu.
Legat de prețurile la bilete, nu le pot comenta eu, nu mă ocup de asta. Îmi doresc ca fanii să fie lângă noi și la bine, și la greu, ceea ce s-a întâmplat în acest sezon. Chiar dacă echipa n-a avut rezultate în startul de sezon, ei au venit la stadion.
Îmi doresc să rămână așa”, a declarat Dică la Orange Sport, în prima emisiune a antrenorului de la revenirea la FCSB.