FC Botoșani a intrat pe lista echipelor care au rămas fără antrenor în acest tur de campionat.
Mihai Teja a reziliat contractul cu FC Botoșani. Până la pauză provocată de Campionatul Mondial, de moldoveni se va ocupa „secundul” Alin Bejan. Acesta ar urma să stea pe bancă la partida din campionat cu Hermannstadt, conform gsp.ro
Teja pleacă cu banii la zi de la Botoșani, el nu va primi toate salariile stipulate în contractul scadent la finalul sezonului.
După 0-1 cu CS Mioveni în Cupa României, Teja declara aseară că urmează să aibă o discuție cu Iftime.
Cei doi au stat de vorbă în această dimineață, iar Iftime a declarat că nu-l mai simte pe Teja încrezător că poate redresa corabia.
„Eu am încredere în Mihai, dar cred că nu mai are el dorința de a continua. Din ce am discutat dimineață. Ultimele două rezultate cred că i-au pus și lui multe întrebări. L-am simțit că ar cam vrea să plece, ceva de genul.
I-am spus să aștepte până mâine după-amiază! Când revin în Botoșani, să ne întâlnim, și vom vedea atunci ce se va întâmpla exact”, a precizat Iftime pentru GSP.