Neil Lennon rupe tăcerea! Antrenorul giuleștenilor a spus clar ce obiective are la Rapid. Avertisment pentru rivale

Neil Lennon (52 de ani), susține prima conferință de presă ca antrenor al celor de la Rapid. Acesta a fost însoțit de Victor Angelescu, acționarul minoritar, și Daniel Sandu, director sportiv.

Nord-irlandezul și-a prezentat strategia și spune că este absurd să promită că echipa va lua titlul sezonul următor.

Neil Lennon: „Este absurd să promit titlul”

Neil Lennon a fost prezentat oficial și a susținut prima conferință de presă. Antrenorul a recunoscut că știa câte ceva despre fotbalul din România. 

„M-am întâlnit cu jucători și antrenori români, cu Dan Petrescu, în cariera mea. Dar nu am vorbit cu nimeni. Domnul Șucu m-a convins să vin aici. Sunt impresionat de ce am găsit aici, de etica din club, de principiile clubului și de planul de dezvoltare.

Știam de Rapid, Dinamo, Steaua și de U Cluj, contra căreia am jucat. Știam de Hagi, Munteanu, Popescu, Petrescu. Știam că România avea o echipă fabuloasă”, a spus Lennon.

Antrenorul spune că a ales România chiar dacă a mai avut și alte oferte și își dorește să aibă rezultate bune alături de giuleșteni.

„ Acum vreau să concurez din nou, vreau să câștig trofee. Vreau să antrenez din nou în cupele europene. Asta vreau pentru acest club, Dar va fi greu. Sunt multe cluburi cu care ne luptăm.  O vom lua pas cu pas. Nu spun că vom câștiga titlul, ar fi prostesc! Dar vom concura pentru asta, ne vom lupta. Vom avea o mentalitate bună.

Vom vedea dacă mentalitatea mea se potrivește cu Rapid. Am o experiență mare și vreau să aduc asta aici. Nu e ușor, e mult de muncă. Nu e ca și cum ai apăsa pe buton. Trebuie să fi disciplinați și să muncim, trebuie să fim sportivi profesioniști tot timpul.

La ce să se aștepte jucătorii de la mine? Disciplină, motivație și o mentalitate de învingător. Vreau ca jucătorii să se antreneze ca în meciurile oficiale. Vreau să aduc intensitate, standarde înalte, profesionalism. Poate o altă mentalitate, dintr-o cultură diferită. Dar e nevoie de timp. Știu că jucătorii se vor bucura de antrenamente. Vrem să fie mai bine pregătiți, mai bine puternici”, a mai spus tehnicianul.

„Trebuie să rămânem mereu cu picioarele pe pământ”

 „E nevoie de timp. Nu știu cât timp va dura, nu am un bol de cristal. Dar știu că am timp. 
 Mi-am adus un asistent, preparator fizic și încă un colaborator. Mi-ar plăcea ca Bogdan să continue. Va fi foarte important pentru mine. M-ar ajuta să înțeleg clubul și mentalitate.

Cum o să rezist presiunii? Încearcă să trăiești în Glasgow. Presiunea e un privilegiu. Toți vor rezultate, dar e nevoie de răbdare. Înțeleg că într-o zi ești erou, alteori ești personajul negativ. Dar e nevoie de răbdare. E bine dacă fanii sunt plini de pasiune. Sunt obișnuit cu asta. Trebuie să rămânem mereu cu picioarele pe pământ.”, a mai spus Lennon.

Lennon a fost de cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020). Mai are în palmares Cupa Scoției de patru ori, cu Celtic și Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed