În urma celor cinci etape disputate în cadrul noului sezon de Superliga, Rapid rămâne singura echipa din competiția internă care nu a înregistrat victorie! Ultimul duel disputat de către giuleșteni s-a încheiat cu remiză, 1-1, contra celor de la Gloria Buzău.
Rapid a deschis scorul serii prin reușita lui Jayson Papeau. La scurt timp, Gloria Buzău a egalat prin Constantin Budescu, în urma unui penalty obținut.
Cuvinte dure la adresa antrenorului de la Rapid
Rapid a înregistrat, până în prezent, patru remize și un eșec.
Basarab Panduru a analizat tehnica de joc impusă de către britanicul Neil Lennon, la echipă.
„Mă pregătisem să spun că Rapid avea nevoie de victoria aceasta și deodată vine golul de 1-1. E tensiune, nu m-aș grăbi, ar fi mult prea devreme în etapa a cincea să trag concluzii. Nu cunoaște jucătorii, parcă nu m-aș grăbi. Jocul este rău, arată urât, nu-ți dă speranțe. Mă gândeam că victoria o să dea puțină liniște. Și a venit golul ăsta, iar o să fie tensiune. În loc să tragă toți la aceeași căruță, toți sunt nemulțumiți!”, a declarat, la Prima Sport, Basarab Panduru.