Eugen Neagoe a reușit să rupă blestemul. I-a ieșit victoria pe banca Craiovei din a cincea deplasare. Echipa lui Neagoe a câștigat la Petrolul, la limită, cu 1-0, în etapa a 29-a din Liga 1, și a tremurat pe final de meci, dar e convins că oamenii lui și-au făcut singuri probleme.
„A fost un joc de luptă, ați văzut ce teren este. Știam starea terenului, băieții s-au luptat.
A fost un joc de luptă, de-asta am jucat cu doi atacanți din primul minut, de-asta l-am introdus și pe Rivaldinho după, să ne batem, nu putea fi controlată mingea sub nicio formă, dar ne-am creat situații de a marca.
Puteam marca și golul doi în prima repriză, nu am reușit și ne-am făcut singuri viața grea.
Am suferit, sunt și astfel de jocuri, nu avem ce face, mergem mai departe, e bine că am reușit să câștigăm.”, a spus Neagoe, conform digisport.ro.
Îl așteptăm pe Ișfan, e un jucător valoros. Are toată încrederea noastră, sper să reușească să spargă gheața cât mai rapid. A avut șansa să o facă în seara asta, n-a reușit, sper să marcheze.
Aș fi vrut să marcăm trei goluri și puteam, dar este foarte bine că nu am primit gol, ăsta este un bonus, e foarte bine pentru încrederea băieților”, a declarat Neagoe.