Naţionala feminină de fotbal a României a învins formaţia Bulgariei cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din Bucureşti.
Tricolorele s-au impus prin golurile marcate de Laura Rus (min. 39 – penalty) şi Ştefania Vătafu (min. 44 – penalty), potrivit site-ului FRF.
Selecţionerul Cristian Dulca a aliniat echipa: Camelia Ceasar – Claudia Bistrian (Alexandra Tunoaia, 46), Brigitta Goder, Maria Ficzay (Antonia Bratu, 65), Erika Gered – Ştefania Vătafu (Giorgiana Vasile, 46), Ioana Bortan (Anita Kis, 46) – Teodora Meluţă, Andrea Herczeg (Mădălina Tătar, 46), Ana Vlădulescu (Ioana Bălăceanu, 69) – Laura Rus (căpitan).
România va debuta pe 22 septembrie în Grupa B2 a Ligii Naţiunilor, în deplasare, contra Croaţiei. Din grupă mai fac parte Finlanda şi Slovacia.