Naţionala de volei feminin a României va deschide Campionatul European din 2023

Naţionala de volei feminin a României va deschide Campionatul European din 2023, marţi seară, în compania Italiei. Partida va avea loc în aer liber, în Colosseum-ul din Verona, de la ora 21.00.

România face parte din grupa B alături de Croaţia, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Elveţia și Italia.

”E o locaţie spectaculoasă. Eu sunt pasionat de Istoria Artei, aşa că sunt încântat şi din punctul acesta de vedere. Adevărul e că niciodată nu am mai jucat în aer liber. Am jucat volei pe plajă, acolo ştiam ce se întâmplă cu vântul, dar acum e altceva. Sper ca toate condiţiile să fie bune. Mai ales umiditatea, pentru că ultima dată s-a jucat în aer liber în Italia acum doi-trei ani, în Supercupă. Sper că sunt pregătiţi, că nu se vor repeta erorile din Supercupă”, a declarat antrenorul României, Guillermo Naranjo, potrivit news.ro.

Adelina Ungureanu: „Am intrat în febra meciului”

Pentru Adelina Ungureanu, meciul este unul special, având în vedere că ea evoluează ]n Italia.

”Am intrat în febra meciului. E o senzaţie pozitivă. Abia aştept şi o să dau tot ce e mai bun pe teren, o să mă bucur de atmosferă şi sper să facem un meci bun, să ne bucurăm de volei”, a spus Adelina Ungureanu.

Potrivit FR Volei, obiectivul naţionalei este calificarea în optimile de finală, adică o clasare pe unul din primele patru locuri în grupa B.

Campionatul European din 2023 (15 august – 3 septembrie) se dispută în patru ţări. Belgia, Italia, Germania şi Estonia, cu 24 de echipe la start. Primele patru clasate în fiecare din cele şase grupe se califică în optimile de finală.

Programul României

România va juca, în ordine, cu Italia (15 august, ora 21.00), cu Croaţia (17 august, 22.00), cu Bosnia-Herţegovina (19 august, 19.00), cu Elveţia (21 august, 21.00) şi cu Bulgaria (22 august, 19.00).

Meciurile din optimile de finală vor avea loc în 27 august, cele din sferturi în 29 august.  Semifinalele şi finalele pentru medalii să se dispute în 1, respectiv 3 septembrie, la Bruxelles. Primele trei clasate vor obţine şi calificarea la Campionatul Mondial din 2025.

Campionatul European din 2023 a ajuns la cea de-a 33-a ediţie. Titlul continental este deţinut de Italia. La ediţia anterioară, România s-a clasat pe locul 23, din 24 de echipe participante.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed