Nae Constantin, deranjat după ce a fost făcut praf pentru că a făcut publică înregistrarea cu Tamaș: ‘Nu sunt turnător. Cine vrea să mă acuze de sifonărie, nu are decât’

Nae Constantin pare extrem de afectat de scandalul uriaș care a avut loc în aceste zile la Petrolul. Antrenorul a fost aspru criticat de mulți oameni din fotbal după ce a recunoscut că el a făcut publică înregistrarea în care Tamaș îi jignea pe suporteri.

Acum, antrenorul a încercat să explice de ce a făcut publică înregistrarea.

„N-a fost ușor și nu o să fie ușor nici mai departe. Lumea înțelege doar ce vrea. Cine vrea să mă acuze de sifonărie, n-are decât. Eu sunt împăcat. Înregistrarea asta despre care se spune că e privata a fost făcută de mine, doar că ea nu era privată, ci publică, pentru că cel cu care vorbeam (n.r. Tamaș) avea telefonul pe speaker și vreo șapte prieteni lângă el.

Ăsta e adevărul și vreau să știe toată lumea. Îmi era greu sa ascund asta, tot vestiarul știa ce s-a discutat acolo.

Următorul pas era să reziliem cu Gabi și toată lumea ar fi întrebat de ce reziliem. Nu a fost absolut nicio tensiune între noi, nicio discuție. Nici cea mai mică intenție a mea să-l înregistrez și să-l dau public. Nu l-am făcut să înjure, totul a venit de la el.

De la mine n-a plecat nimic către presă, ci doar către suporteri. Să deschidă un proces, sunt martori. Jucătorii care au ascultat acolo”, a spus Nae Constantin, după meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed