Nae Constantin, atacat de un fost coleg după scandalul cu Tamaș: `N-aș fi făcut niciodată ceea ce a făcut el`

Nae Constantin și Gabi Tamaș au oferit scandalul începutului de sezon în Superliga României.

Antrenorul Petrolului a făcut public o convorbire telefonică pe care a avut-o cu Gabi Tamaș, în care jucătorul a jignit suporterii Petrolului.

Dani Coman îl judecă pe Nae Constantin după incidentul cu Gabi Tamaș

Gabi Tamaș a plecat de la Petrolul, iar Nae Constantin a rămas pe bancă fiind suținut de o mare parte dintre fani după gestul său.

Dani Coman, fost coleg cu Nae Constantin în perioada în care amândoi îmbrăcau tricoul Rapidului, l-a criticat dur pe antrenorul prahovenilor.

„Despre episodul Petrolul, cred că trebuia gestionat altfel acel moment de către Nae Constantin. N-aș fi făcut niciodată ceea ce a făcut Nae, mi-a fost coleg, îmi pare rău să o spun, dar a greșit.

Pe Gabi l-am avut coleg la națională, l-am avut jucător la Astra. Pentru mine a fost extraordinar, chiar dacă am avut și discuții contradictorii. Am știut ca, a doua zi, să ne strângem mâna și să rămânem prieteni.

Aveam discuții, dar nu numai cu el, mai erau jucători cu personalitate. Dar așa eram si eu, când aveam ceva de spus, am spus, indiferent cine a fost în fața mea.

Gabi era un jucător important și în vestiar și în afara vestiarului. Gabi, chiar dacă mai făcea o prostie seara, venea la antrenament și era primul. Indiferent de care era alergarea sau de metrii pe care trebuia să-i parcurgă, el ținea ritmul. De aia a ajuns să joace și la 39 de ani și o face foarte bine”, a explicat Dani Coman, la Digisport.

În prezent, Tamaș se antrenează cu FC Brașov.  Cel mai probabil va semna un contract cu echipa de Liga a 2-a.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed