Nadal vrea să joace semifinala, cu ruptură de 7 milimetri la mușchii abdominali

„Urăsc să mă retrag, așa că am încercat să continui să joc, asta e povestea. Am aceste manifestări de câteva zile, însă durerea a crescut în intensitate astăzi.”, spunea Rafael Nadal după meciul câștigat eroic miercuri, contra lui Taylor Fritz.

”Urmează să fac mai multe teste pentru a vedea despre ce e vorba. Sper să pot juca. E dificil, lucrurile nu pot fi rezolvate când ai o problemă de asemenea natură. Dar există un lucru mai important decât să câștigi la Wimbledon, sănătatea!”, a punctat Nadal, care a avut parte de revenire de senzația în sfertul cu Fritz.

Deși era condus și acuza probleme grave, iar tatăl său îi făcea semne disperate să abandoneze, Nadal l-a rugat să-l lase. ”Lasă-mă să mai joc puțin, tată!”, e fraza surprinsă de jurnaliștii de la Marca și care a ținut pagină a celebrului cotidian.

Astăzi, Rafa a aflat însă și care este problema. A efectuat câteva teste medicale, după accidentarea din sfertul de finală cu Taylor Fritz, iar potrivit Marca, are o ruptură de 7 milimetri la unul dintre mușchii abdominali.

Și totuși Nadal vrea să continue lupta pentru al 23-lea turneu de Grand Slam din carieră. Conform jurnalistului Stuart Fraser, Rafa s-a antrenat azi, a exersat serviciul, însă nu a fost nici pe aproape de potențialul său maxim, lucru normal în contextul rupturii de 7mm din zona abdomenului.

Semifinalele Wimbledon 2022 de pe tabloul masculin: Novak Djokovic (35 de ani, locul 3 ATP) – Cameron Norrie (26 de ani, locul 12 ATP) și Rafael Nadal – Nick Kyrgios (27 de ani, locul 40 ATP)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed